Beneficiarii Metodei TECE:
Familii cu copii între 0-3 ani, la care se identifică simptome datorate consumului excesiv (peste 4-5 ore/zi) de ecrane (tabletă, mobil, calculator, tv, etc). Printre aceste simptome, menţionăm:
Servicii oferite:
- Evaluare psihologică complexă, iniţială si perodică;
- Consultanţă specializată oferită părinţilor, prin traininguri specifice, pentru a putea remedia starea de sănătate mentală a copilului. În cadrul acestui serviciu, specialiştii realizează un plan de intervenţie personalizat, în vederea creării unui ambient propice dezvoltării mentale a copilului, printr-o implicare parentală corespunzătoare, crearea unui mediu de viaţă stimulativ, potrivit nevoilor şi etapei de vârsta a copilului. Părinţii vor primi informaţii cu privire la necesitatea de a stopa, cel puţin momentan, orice expunere a copilului la ecrane până la vârsta de 3 ani, în schimb învăţând despre cum se poate amenaja camera copilului, cu ce activităţi să ocupe timpul în care copilul stătea la ecrane, cum să dezvolte autonomia personală şi independenţa, cum să îmbunătăţească activităţile sociale ale copilului, plecând de la exemplu personal şi activităţi directe cu copilul, precum şi alte informaţii foarte utile, pentru a combate cauze posibile şi a le remedia.
- Protocolul terapeutic specializat aplicat copiilor (TECE).
Se recomandă începerea unui program intensiv pe parcursul a 30 de zile, între 2-6 ore/zi, 5-6 zile/sapt, în funcţie de rezultatele evaluării psihologice complexe iniţiale.
Terapia se poate desfăşura sub mai multe forme. Iniţial, se va începe cu un program intensiv între 2-4 ore/zi, după care, în funcţie de rezultate, se poate diminua la câteva ore săptămânal, până la finalizarea procesului terapeutic.
Intervalul optim de începere a Metodei TECE este 18-24 de luni, dar am înregistrat rezultate spectaculoase şi cu copii de 5 sau chiar 7 ani.
Durata tratamentului variază de la 30 zile până la unul sau chiar doi ani, fiind influenţată de vârsta copilului, gradul de afectare, de numărul de ore alocat zilnic atât de specialiştii Clinicii, cât şi de membrii familiei. Costul tratamentului este foarte mult influenţat de cât de repede familia va putea prelua şi aplica principiile Metodei TECE în învăţarea incidentală, reducând, astfel, numărul de ore alocat zilnic cu specialiştii noştri.
Da, vârsta copilului este un aspect foarte important, deoarece există nişte „ferestre de oportunitate” în creierul copilului, pe anumite paliere de vârstă. Din experienţa noastră, care începe din anul 2007, am observat următorul aspect:
- La copiii până în 18 luni, în cele mai multe cazuri nu a mai fost necesară aplicarea Metodei TECE decât de către părinţi;
- Între 18 şi 20 de luni, Metoda TECE a fost necesar să fie aplicată de către specialişti între 2-4 luni;
- Între 20 şi 22 de luni, Metoda TECE a fost necesar să fie aplicată de către specialişti între 4-8 luni;
- Între 22 şi 24 luni, Metoda TECE a fost necesar să fie aplicată de către specialişti între 6-10 luni;
- Peste 24 luni, Metoda TECE a fost necesar să fie aplicată de către specialişti minim 12 luni.
Aşa cum observăm şi din datele statistice, într-adevăr, vârsta de diagnosticare şi de intervenţie precoce este foarte importantă.
Terapeuţii sunt formaţi în cadrul Asociaţiei pentru Sănătate Mintală a Copilului şi au minim 10 ani de experienţă în aplicarea terapiilor specifice recuperării copiilor cu TSA. În acest moment, există 8 terapeuţi formaţi în metoda TECE, şi 10 terapeuţi aflaţi în anumite etape de formare. Unul din obiectivele Asociaţiei noastre este şi formarea de personal calificat. În acest sens, am semnat contracte de parteneriat cu mai multe Universităţi. În scurt timp va apărea pe site şi lista cu personalul acreditat TECE.
Din data de 1 octombrie 2019 am deschis în sectorul 6, pe Bd Uverturii, Clinica „Împreună”. Sperăm ca în cel mai scurt timp să deschidem, sau să acredităm, cel puţin câte o clinică, la fel de modernă, în fiecare sector din Bucureşti, dar şi în marile oraşe din ţară.
Aşa cum am spus la început, TECE se bazează în primul rând şi pe terapia sistemică, care implică familia la un nivel foarte activ. Părinţii au o contribuţie majoră în cadrul TECE, deoarece copilul are un program zilnic cu terapeuţii de 2 maxim 4 ore, dar interacţionează cu părinţii şi cu ceilalţi membrii ai familiei extinse în restul timpului. De aceea, unul din elementele care contribuie la rezultatele deosebite ale TECE este tocmai formarea şi implicarea părinţilor.
Metoda TECE a fost concepută în cadrul Asociaţiei pentru Sănătate Mintală a Copilului (ASMC), ca un protocol specializat, bazat pe combinarea mai multor terapii specifice copiilor cu TSA, adaptat nevoilor psiho-motrico-senzoriale ale fiecărui subiect în parte, şi se desfăşoară în sistem de lucru 1/1, exceptând etapele de generalizare şi socializare.
TECE cuprinde elemente specifice din următoarele terapii: terapie sistemică, terapie de integrare senzorială, terapie prin joc, metoda Shichida, terapie ocupaţională, terapie de stimulare a limbajului şi logopedie, terapie de stimulare psihomotorie, terapii cognitiv comportamentale, analiza comportamentului, tehnici şi metode din orientarea experienţială. În procesul terapeutic, pentru creşterea eficienţei se aplică o abordare sistemică, prin implicarea părinţilor, familiei extinse şi altor persoane relevante care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului. Protocolul terapeutic urmăreşte totodată şi creşterea nivelului de funcţionalitate al pacientului şi abordează multidisciplinar dezvoltarea atenţiei vizuale şi auditive, atât concentrate cât şi distributive, a memoriei, a nivelului de gândire, a vitezei de procesare, a procesării vizospaţiale şi vizomotorie, precum şi creşterea independenţei şi a stimei de sine.
În cazul copiilor doar cu întârzieri pe anumite arii de dezvoltare, TECE are o incidenţă de recuperare de aproximativ 95%, dacă familia respectă toate recomandările specialiştilor noştri. Pentru noi, termenul de recuperare are următoare conotaţie: creşterea nivelului de funcţionalitate până la o independenţă totală, conform vârstei cronologice.
În cazul celor diagnosticaţi cu tulburare de spectru autist (TSA), şi care au prezentat în istoricul anamnestic consum de mediu virtual peste 5 ore/zi în perioada 0-2 ani, procentul de recuperare este de 88,2%, dacă pacientul nu are şi alte tulburări asociate (tulburări genetice, tulburări metabolice, tulburări neurologice specifice, etc), şi dacă familia a respectat toate recomandările specialiştilor noştri.
În funcţie de vârsta la care pacienţii intră în cadrul procesului terapeutic, pot rămâne cu anumite sechele, deoarece sistemul neurologic are anumite ferestre de oportunitate pe anumite paliere de vârstă. De exemplu, vârful de sinaptogeneza se înregistrează în jurul vârstei de 1 an, când se creează până la 2 milioane de sinapse/secundă, faţă de medie, care este de 700 de sinapse/secundă. Un alt vârf de sinaptogeneza se înregistrează la 3 ani şi jumătate, iar la 6 ani se înregistrează cantitatea maximă de sinapse, care este dublă faţă de cea a unui adult. De aceea este foarte importantă intervenţia precoce, pentru că, altfel, copiii pot rămâne cu anumite „sechele”, printre care enumerăm: viteză de procesare mai redusă, decodificarea precară a limbajului corpului, neînţelegerea contextuală a lucrurilor şi fenomenelor abstracte, naivitate exacerbată, probleme în decodificarea metaforelor, aluziilor, ironiilor etc.
Nu este relevant tipul de grădiniţă în care copiii îşi încep socializarea, cât faptul dacă copilul este pregătit, are toate pre-achiziţiile necesare socializării şi comunicarii pentru integrarea la grădiniţă.
Există case în România unde copiii au munţi de jucării (la propriu), dar şi case în care copiii nu au jucării deloc, din cauza sărăciei. Nici o extremă nu este de dorit, evident. Copii au nevoie de jucării. Doar că nu toate jucăriile care îi interesează pe copii sunt şi folositoare dezvoltării intelectuale şi dezvoltării motrice. Şi evident, prea multe jucării şi jocuri vor face copilul să îşi piardă curiozitatea repede, să dorească mereu” altceva” şi să nu înţeleagă corect valoarea obiectelor.
Atenţie ce jucării le cumpărăm copiilor noştri, căci unele dintre ele le pot face mai mult rău decât bine. Este vorba despre jucăriile electronice bazate pe multe lumini, pe sunete puternice şi pe acţiuni repetitive, care pot acţiona ca un drog în dezvoltarea celor mici.
Stimulii vizuali şi agresivi pot fi nocivi pentru creier în primele luni de viaţă. Primii 3 ani sunt esenţiali pentru dezvoltarea creierului şi a reţelelor neuronale, aşadar, în această perioadă copiii trebuie încurajaţi să îşi dezvolte dinamismul mental, prin cunoaşterea şi atingerea elementelor din jur, şi mai ales prin jocul simbolic, care se dezvoltă în absenţa obiectului.
Dacă nu ştim ce jucării să luăm micilor membri ai familiei, iată câteva sugestii: bebeluşilor le putem lua obiecte menite a-i ajuta să aibă un somn liniştit sau o baie plăcută, iar copiilor între 1-3 ani le putem dărui jucării care să le dezvolte imaginaţia, creativitatea şi dexteritatea. (puzzle-uri, cărţi de colorat, etc).
Cei mai mari de 3 ani pot primi cadouri care să îi îndemne să facă mişcare şi să îşi dezvolte limbajul şi veleităţile artistice.
Dacă am fi atenţi şi am putea respecta mesajul acelor reclame sociale, de ex: “Pentru sănătate mentală a copilului dvs petreceţi cât mai mult timp cu el” ar fi foarte bine. Nu există o reţetă anume referitoare la cât timp pe zi să petrecem cu copilul nostru sau ce fel de activităţi să facem cu el. Totul depinde de foarte mulţi factori, dar mai ales de structura de personalitate şi de nevoile copilului. Important este să ne “conectăm” cât mai des şi cât mai mult timp zilnic cu copilul nostru.
De exemplu, într-un studiu făcut într-o anumită zonă din Japonia, mămicile îşi cresc copiii după nişte metode mai vechi, în care acestea îşi poartă copiii cu ele permanent, chiar imediat după naştere, în acel gen de portbebe lipit de corp şi vorbesc toată ziua cu copilul şi îi explică ce fac, la ce se gândesc etc. Astfel, aceşti copii ajung să vorbească în propoziţii înainte de a merge în picioare, datorită acestor metode de stimulare precoce.
Aşa cum spuneam la descrierea tipurilor de terapii ce stau la baza TECE, terapia sistemică este definitorie pentru reuşita acestei metode. Astfel, părinţii sunt una din resursele cele mai importante în recuperarea copilului lor şi au parte de traininguri de specialitate prin care sunt învăţaţi ce este tulburarea copilului lor, cum pot ei ajuta la îmbunătăţirea stării copilului lor, care sunt metodele şi tehnicile prin care copilul lor se poate recupera etc.
Fără o implicare activă a familiei, acele procente de reuşită terapeutică nu pot fi atinse, deoarece numai “Împreună” putem reda societăţii copii funcţionali. Sunt foarte multe studii recente, care concluzionează că în familiile care au înţeles tulburarea copilului lor şi principiile terapeutice aplicate, timpul şi costurile terapiilor alocate s-au înjumătăţit.