Scurt interviu cu Dl Zamfir

R: Dl-e Zamfir de ce această denumire de Autism Virtual?

MTZ: Autismul nu este o boală. De exemplu, până în prezent, nu exista nici un tip de analiză (genetică, de sânge, imagistică etc) care să identifice autismul. Autismul este o tulburare pervaziva de dezvoltare, de natură neuro biologică, mai precis o tulburare de neuroconetivitate (anumite regiuni din creier prezintă ori prea multe ori prea puţine legături neuronale). Ceea ce denumim noi tulburare de spectru autist (TSA) sunt o serie de comportamente şi caracteristici pe care le întâlnim la copilul respectiv. Orice instrument (test psihologic) de evaluare a autismului identifică, pe baza observaţiei clinice, existenţa sau absenţa acestor comportamente şi aşa putem pune un diagnostic.  La fel ca în „autismul clasic” aceste comportamente apar şi în „autismul virtual”, tocmai de aceea l-am denumit autism. Oricum peste 75% din cazurile care ajung la noi, prezintă deja diagnostic de TSA de la medicul neuropsihiatru. Denumirea de virtual am folosit-o deoarece exista o legătură de cauzalitate directă între consumul excesiv (peste 4-5 ore/zi) de mediu virtual (smartphone, tableta, TV, laptop, etc) şi comportamentele specifice TSA. Iniţial în anul 2013 am folosit termenul de autizare într-o primă lucrare publicată, dar din anul 2014 în toate conferinţele de profil am folosit termenul de Autism Virtual.

R: Cum se poate face diferenţa între „autismul clasic” şi „Autismul Virtual”?

MTZ: Cine va consulta studiul va putea afla mai multe amănunte, dar pe scurt este vorba de modul diferit de recuperare. Copiii care au prezentat consum excesiv de mediului virtual, în perioada 0-3 ani, s-au recuperat cu o eficientă între de 4 şi 5 ori mai mare faţă de copiii care nu au stat în faţa mediului virtual, iar numărul copiilor integraţi din învăţământul de masă, la nivel funcţional şi adaptativ, a fost de aproape 3 ori mai mare la copiii care au prezentat consum de mediu virtual.

R: Ştiu că susţineţi o amplă campanie de promovare a Autismului Virtual, mai ales în mediul online, nu aţi întâmpinat rezistenţă de la părinţii care aveau copil cu autism şi ştiau că ei nu şi-au lăsat copilul la TV de exemplu?

MTZ: Bineînţeles că au existat destul de mulţi părinţi şi chiar specialişti în domeniu care au refuzat şi care refuza în continuare să creadă în existenţa acestui Autism Virtual. Aşa cum spuneam mai devreme, noi denumim autism o serie de comportamente sau caracteristici, dar puţine persoane înţeleg că în spatele acestor comportamente pot exista cauze multiple şi de multe ori diferite. La ora actuală ştim de pildă că în autism sunt implicate până la 1000 de gene, dar nu neapărat ca acele gene sunt „defecte” ci că au o modalitate diferită de exprimare. Exprimarea genelor este foarte influenţată de condiţiile de mediu sau de factorii epigenetici cum îi denumim noi.

Eu am început să observ acest fenomen încă din anul 2007 când am avut primul copil la care am asociat acest Autism Virtual. Cu toate acestea tocmai din anul 2012 am început să culeg date standardizate.

Aşa cum spuneam, am întâlnit această rezistentă chiar şi în cadrul specialiştilor, unii dintre ei chiar profesori universitari, şi tocmai de aceea am fost nevoit să filmez longitudinal anumite cazuri, sau să fac anumite interviuri cu părinţii pentru a putea dovedi existenţa Autismului Virtual.

De exemplu de curând am avut două cazuri ale unor copii de 6 luni (din Suceava şi Tulcea) pe care părinţii, fără să îşi dea seama, i-au lăsat de la vârsta de 4 luni (de când au introdus diversificarea bebeluşului) peste 4-6 ore/zi la tableta şi mobil. La vârsta de 6 luni părinţii au observat deja impactul acestor dispozitive electronice, în sensul că bebeluşii păreau că nu mai aud, nu mai erau interesaţi de prezenţa şi vocea părinţilor şi bunicilor, prezentau anumite comportamente stereotipe şi repetitive şi intraseră parcă într-o lume a lor. În acel moment părinţii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă şi au început să caute în mediul online informaţii. Aşa au găsit pagina de facebook StopAutismVirtual şi m-au contactat. În acest moment au eliminat orice dispozitiv electronic din viaţa copilului şi au observat schimbări majore şi rapide. În continuare sunt sub supraveghere şi speram că impactul să fie minor, având în vedere vârstă foarte mică la care au identificat problema, dar şi plasticitatea creierului în această perioadă. Astfel de cazuri ne ajuta să înţelegem necesitatea şi continuarea acestei campanii.