Dr. Laura Mateescu – Interzisă expunerea la televizor a copiilor sub 3 ani!

A refuzat oferte de serviciu atractive la spitale din Danemarca, Anglia, Franţa şi Suedia. A preferat să rămână în ţară, pentru a reuşi să „străbată în fiecare zi un micron în plus din drumul către o schimbare în psihiatria românească“. Mărturisirea îi aparţine doctorului Laura Mateescu, medic primar  în psihiatria copilului şi adolescentului, la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Al. Obregia“, din Bucureşti. Când i-am solicitat o discuţie pe tema austismului, a acceptat de îndată, bucuroasă. A făcut referat către conducerea Spitalului, iar luni dimineaţa, la prima oră, era prezentă în amfiteatrul unităţii, gata să aducă toate lămuririle necesare. A vorbit o oră şi jumătate, multiple paranteze şi explicaţii complexe. Când şi-a dat seama de timpul scurs, şi-a cerut scuze: „Mă aşteaptă studenţii mei, trebuie să mă întorc la treabă“. Luându-şi la revedere din mers, a părăsit în grabă sala, dispărând pe holurile lungi.

 

Aproape toată lumea se gândeşte la autism ca la un verdict. Care este realitatea, de fapt?

Copiii cu autism infantil, forma cea mai severă, au o evoluţie mai rezervată. În cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist, recuperarea se face într-o proporţie semnificativă. Avem pacienţi de 10-11 ani, elevi de liceu chiar, care s-au recuperat în urma integrării lor în procesele de terapie. Se descurcă bine la şcoală, au prieteni. E adevărat, unii rămân cu o hipoempatizare, adică o abilitate redusă de a înţelege imediat când văd un om dacă acesta e trist, vesel, suferă etc.

Se ştie câte persoane cu autism avem în România?

La nivel mondial, în acest moment, raportul ar fi de un caz la 66 sau chiar 68 de copii. În România, ultimele raportări făcute de Centrul de Sănătate Mintală au arătat că sunt sub 10.000 de copii cu această problematică.

E diferit procentul faţă de alte ţări?

Nu sunt diferenţe. Toate studiile internaţionale raportează cam aceleaşi cifre, indiferent de aria geografică.

AUTIŞTI CU TABLETĂ LA VÂRSTA DE 1 AN

Şi în Africa? Autismul pare a fi o boală a lumii civilizate.

Ei, aici discuţia se nuanţează. Modul în care se structurează creierul nostru este dependent de genetică, aşa cum am spus. Însă nu numai genele au un rol aici, ci şi stimularea din mediul înconjurător. De aceea, evoluţia copiilor cu tulburare de spectru autist care beneficiază de psihoterapie este favorabilă. Lor nu li se schimbă genele. Lor li se schimbă modul în care se exprimă aceste gene sub influenţa factorilor de mediu. Cu aceste lucruri vreau să ajung la ceea ce se întâmplă în lumea modernă cu copiii noştri.

Explicaţi, vă rog.

Există copii de 1 an care au tabletă. Nenumăraţi! Sunt copii cu tulburare de spectru autist pe care eu îi văd în clinică. Mai mult de o mie pe an. Invariabil, copiii aceştia au stat de mici, de foarte mici, la televizor. Mici, foarte mici înseamnă înainte să împlinească 1 an. Au stat şi la tabletă, şi la telefon. Este vorba de o stimulare inadecvată a creierului şi a modului în care genele de pe cromozomii lor sunt „ajutate“ să se exprime prin factorii de mediu.

Dacă nu ar fi existat această stimulare, creierul lor s-ar fi dezvoltat normal? 

Nu dacă n-ar fi existat această stimulare, ci dacă n-ar fi existat stimularea repetitivă şi stereotipă artificială şi ar fi existat stimularea interumană, pe care am avut-o noi când eram mici, crescuţi de părinţi sau de bunici, de fraţii mai mari, de mătuşă sau de unchi. Oamenii ne-au crescut, nu televizorul sau tableta. Pe foarte mulţi dintre copiii de astăzi îi creşte televizorul. În loc să existe o interacţiune interumană între copil şi cei care îl cresc, există o interacţiune stereotipă şi repetitivă cu televizorul, tableta şi telefonul mobil. E o stimulare care le formează anatomic creierul… Sigur, există copii care stau la televizor şi nu fac tulburare de spectru autist. Asta deoarece la copiii care dezvoltă tulburarea de spectru autist există gena peste care vine factorul de mediu.

 NEURONII ÎN EXCES

De altfel, s-a demonstrat că folosirea gadgeturilor modifică modul în care funcţionează creierul uman.

Modifică modul de funcţionare al creierului în cazul nostru, al adulţilor. La copii, efectele sunt mult mai ample. Până la 6 ani, se structurează cea mai mare parte din reţelele neuronale ale creierului. Noi avem foarte mulţi neuroni când ne naştem. O parte din ei mor programat. De fapt, ca să se poată forma reţelele, unii neuroni trebuie să moară, iar la unii din ei se taie din ramuri. Stimularea stereotipă interferează cu acest proces.

A fost un studiu care a stabilit că autiştii au mai multe sinapse decât copiii normali.

Da, ei au o structurare inadecvată a reţelelor neuronale. În primul rând, neuronii porgamaţi să moară nu dispar şi nu permit structurarea reţelelor. Apoi, nu apare nici mecanismul numit synaptic pruning, care poate fi comparat cu tăierea ramurilor primăvara la viţa-de-vie, ca să dea rod. Dacă nu le tai, nu va face struguri frumoşi, pentru că nu va avea destulă sevă.  Aşa se întâmplă şi în creierul nostru când nu se structurează adecvat. În legătură cu acest subiect, Asociaţia Americană de Pediatrie a publicat o recomandare în anul 2005 care interzice expunerea la televizor a copiilor sub 3 ani! Pediatrii trebuie să spună răspicat acest lucru.

Integrarea în şcoală normală, obligatorie

Mulţi părinţi ezită să-şi dea copiii cu autism la grădiniţe şi scoli obişnuite, de teama stigmatizării. Fac bine?

Am văzut şi sunt în continuare copii care fac intensiv terapie individuală, fără integrare în grup. Avem pacienţi, în prezent adolescenţi, care au făcut când erau mici opt ore de terapie ABA pe zi. La ce le-a folosit? N-a fost făcută cum trebuie şi n-a fost asociată farmacoterapia aşa cum trebuie. Şi avem alţi copii care nu sunt din Bucureşti şi unde nu există terapie ABA sau părinţii nu sunt în stare să susţină financiar atâtea ore de terapie pe zi, ci numai două ore. Restul o fac ei şi copiii mai merg şi la grădiniţă. Este extraordinar impactul pe care grupul de la grădiniţă îl are asupra dezvoltării copilului cu tulburare de spectru autist.

Sunt însă unii specialişti care susţin amânarea integrării în colectivitate.

Există, din păcate. Sunt încă nenumăraţi terapeuţi, psihologi, care nu recomandă mersul la grădiniţă şi cu care mă lupt. Eu nu câştig nimic atunci când recomand, pe baza experienţei mele şi a colegilor mei, mersul la grădiniţă, spre deosebire de terapeut, care are de câştigat dacă-l ţine în terapie individuală ore întregi pe zi. Despre asta este vorba. Cât despre integrarea în şcoala normală, aceasta este obligatorie. Legea 151 din 2010 spune clar acest lucru. Integrarea în grădiniţă normală şi şcoală normală cu însoţitor, unii dintre ei. Cei care încep terapia devreme nu au nevoie de însoţitor.

Spre ce meserii se pot îndrepta copiii recuperaţi?

Mai puţin spre cele în care e necesară interacţiunea interumană. Se orientează, cu preponderenţă, spre ştiinţe exacte, deşi sunt unii, în special cei cu sindromul Asperger, o formă de autism înalt funcţional, care se îndreaptă şi către partea de vizual, benzi desenate, artă fotografică. Pentru că ei văd altfel lumea. Există nenumăraţi muzicieni şi artişti care au avut Asperger. Lucian Blaga ar fi un astfel de exemplu.

Sursa aici

 

2018-04-20T09:09:24+00:00 aprilie 20th, 2018|Specialisti|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment